Minitipografia “SPRINT” a fost înființată în urma implementării proiectului PHARE “Oameni ca noi” al cărui obiectiv a fost integrarea profesională a persoanelor cu handicap atât prin crearea de locuri de muncă în unitate protejată, cât şi prin găsirea de locuri de muncă în alte unităţi, în concordanţă cu restantul funcţional. Acest scop a fost realizat atât prin înfiinţarea unui serviciu de sprijin în vederea angajării persoanelor cu handicap, cât şi prin înfiinţarea acestei unităţi protejate având ca obiect de activitate furnizarea de produse şi servicii tipografice.
Ofertă de produse şi servicii tipografice
Conform articolului 77 din legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap, autorităţile şi instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, au obligaţia
- A angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi;
- Să plătească lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând 50% din salariul minim brut pe ţară înmulţit cu numărul de locuri de muncă pe care nu au angajat persoane cu handicap;
- Să achiziţioneze produse sau servicii de la unităţi protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat.
De ce să viraţi banii la bugetul de stat fără să primiţi nimic în schimb, când de la noi puteţi obţine produse tipografice de calitate superioară care să vă fie de real folos? Noi vă oferim o alternativă profitabilă pentru afacerea dumneavoastră.
Produsele noastre
- Calendare de perete – A3
- Calendare de birou
- Agende personalizate
- Registre A4/A3
- Cărți de vizită
- Felicitări
- Dosare plic/șină/încopciate
- Afișe color
- Planșe A4-color-carton
- Planșe A3-color-carton
- Fișa PSI/SSM
- Copertare filă plastic + spiralare
- Imprimare material textil, căni, șepci
- Printuri format mare
- Multiplicare documente
Toate produsele noastre pot fi personalizate la cererea clientului.
Pentru comenzi și ofertă de prețuri ne puteți contacta la:
Tel/fax: 0264- 220901
E-mail: tipografie@airdd.ro