O nouă serie de ospătari pregătită la Centrul de Formare și Perfecționare în Turism al AIRDD Someș Dej

 Asociaţia pentru Infrastructură Regională şi Dezvoltare Durabilă (AIRDD) Someş Dej în calitatea de beneficiar al contractului POSDRU/83/5.2/S/59130, cu sprijinul autorităţilor locale din comunele Maieru, Ilva, Șanț, Runcu Salvei, Uriu județul Bistrița-Năsăud a organizat în luna septembrie 2013 la Centrul de Formare și Perfecționare în Turism al asociației, din orașul Beclean, zona de agrement Figa, examenul de absolvire pentru cursurilor de calificare pentru meseria de ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație, programe acreditate de Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC).

La această serie a cursurilor de calificare derulată în cadrul proiectului „Oportunităţi de ocupare în contextul dezvoltării durabile a zonei rurale a Transilvaniei Centrale şi de Nord”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, începând cu luna martie a anului curent s-au înscris în total 24 de persoane ocupate în agricultura de subzistență din localitățile menționate mai sus. Dintre acestea, 22 persoane au promovat examenul de absolvire pentru meseria de ospătar, dobândind această calificare.

Prin obiectivul general, proiectul își propune să contribuie la dezvoltarea durabilă a arealului rural transilvănean, prin îmbunătățirea calității resurselor umane, prin formare profesională, pentru facilitarea accesului acesteia către activități non-agricole.